Vremea trece, tehnologia avanseaza, dar fotografia alb negru ramane intotdeauna surprinzatoare. Aceasta sedinta foto este facuta in toatalitate cu vechiul meu aparat, Canon 40D. Cum prima dragoste nu se uita niciodata, asa si eu nu voi uita vreodata acest aparat, DSLR-ul cu care am invatat sa fac fotografie.
Read More
S-a intamplat sa fiu in cetate in a doua zi a festivalului Dracula si am surprins cateva cadre cu schimbarea garzii. Ca targovistean, imi pare rau ca organizatorii nu s-au preocupat sa angajeze un fotograf profesionist pe durata festivalului. Aceeasi lipsa de interes au avut-o si acum un an, cand a avut loc prima editie. Daca nu ai imagini bune, cum sa promovezi cu succes un eveniment?
Read More
…Timpul se opri în loc și în lumina stelelor totul părea nemișcat. Cu câteva minute mai devreme, freamătul creator al naturii umplea valea cu nuanțele reci ale nopților de sfârșit de vară și sunetul greierilor încă mai persista în ecourile întunecate. Dar acum nu se mai auzea nimic. În schimb, mirosul de fân proaspat îți gâdila simțurile și te purta cu gândul spre trecut, mai ceva ca o mașină a timpului. Amintiri vechi își făceau apariția în fața ochilor, cerându-și parcă dreptul lor la existență, dovedind încă o dată că experiențele trăite vor face parte din viața ta, oricât ai încerca să le dai uitării. Totul era perfect, până când lătratul răgușit al unui câine fără somn, reuși să spargă tăcerea nopții, spulberând momentul anamnetic. Iar timpul porni din nou la drum…
Read More
Soarele își făcea apariția discret la linia orizontului, încercând să scape de constrângerea norilor, în timp ce niște vrăbii guralive se zbenguiau pe acoperișul casei, atenționând locatarii că începe o nouă zi. În depărtare, un cocoș antipatic se chinuia să-și trezească stăpânii cu o voce menită să te scoată din minți și din pat, amenințând supremația ceasului cu alarmă. Între timp soarele se facea tot mai puternic iar prin fereastra întredeschisă, razele acestuia pătrundeau în casă, în căutarea disperată a ultimelor fărâme de întuneric. În cameră predomina o atmosferă rebelă, patul era răvășit, hainele erau aruncate peste tot și fire de praf se ridicau leneșe prin razele de lumină, semn că noaptea a fost destul de lungă pentru cei doi. Dormeau îmbrățișati sub cearceaful alb, care ascundea pe jumatate trupurile lor goale, iar mâna lui îi păzea pieptul, lăsând să se contureze destul de clar niște sâni frumoși și fermi, ca două portocale… Cuibărită în strânsoarea lui, ea își revărsa părul lung si negru peste umerii goi si catifelati, în timp ce buzele începeau să fie scaldate de lumina care invadase camera. Visa la ceva frumos, căci începuse sa geamă ușor, iar tremuratul firav al pleoapelor îi trădau plăcerea interioară. […]
Read More
Se pare ca noul iPhone 6 are o camera impresionanta. L-am testat la o sedinta foto si rezultatele au fost uimitoare. Vedeti si voi mai jos ce a iesit.
Read More
Îmi plac oamenii. Îmi place să-i fotografiez, să-i surprind în diversitatea stărilor emoționale, să le scot în evidență ceea ce au mai bun, să le imortalizez gesturile și să-i fac să apară într-o lumină deosebită, ca mai apoi fotografiile mele să devină amintiri plăcute în conștiința lor. Nu mă interesează ce aparat de fotografiat folosesc în surprinderea cadrelor. Mă interesează mai mult starea personajelor și lumina care le evidențiază trăsăturile, așa că aproape întotdeauna folosesc blițuri atunci cand am de realizat un shooting, atât în interior cât și în exterior. Nu fac din asta o regulă generală, dar de când cu noile blițuri portabile de la Elinchrom, peste 90% din fotografiile mele poartă amprenta lor. Este vorba despre blițurile RANGER Quadra ToGo Speed A – PRO pe care le-am cumpărat anul trecut, în ianuarie, de la F64. Sunt portabile, sunt compacte, sunt ușoare. Și sunt elvețiene. Încă de la cumparare nu le-am putut lăsa singure, așa că le-am împrietenit cu următoarele accesorii: un set de stative, un adaptor Ranger Q Relfector, un softbox, un reflector si un cablu de extensie. Nu vreau să intru prea mult în detalii tehnice, specificațiile lor le puteți găsi oricând pe pagina F64. Personal, consider ca prea multă informație tehnică omoară creativitatea. Vă […]
Read More